Decizia CCR nr. 169/2024Punctul 18

18. În sfârșit, Curtea mai observă că instanța judecătorească invocă o presupusă încălcare de către instanța supremă a Deciziei Curții Constituționale nr. 506 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 1 iunie 2009, prin care, în esență, s-a statuat că legiuitorul are o largă marjă de apreciere în stabilirea condițiilor de acordare a dreptului la pensie. Altfel spus, instanța supremă și-ar fi încălcat limitele competenței delimitate de art. 126 alin. (3) din Constituție și a încălcat prerogativa legiuitorului prevăzută de art. 61 alin. (1) din Constituție. Și în această privință însă instanța de judecată pune în discuția Curții Constituționale chestiuni care nu au natura unor veritabile critici de neconstituționalitate. Astfel, în fapt, instanța de judecată critică modalitatea în care instanța supremă și-a exercitat prerogativa, care nu poate fi decât una flexibilă, și nu mecanică, de a interpreta legislația primară, în dauna modalității în care legiuitorul și-a exercitat prerogativa de a construi politica de asigurări sociale a statului. Curtea Constituțională nu își poate exercita competența de verificare a constituționalității reglementării de drept primar prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție decât în condițiile în care conduita autorităților față de care se exprimă nemulțumirea, în speța de față a instanței supreme, este criticată prin raportare la standarde constituționale a căror incidență să fie temeinic argumentată de autorul criticii. Or, în cauza de față, instanța de judecată s-a limitat la invocarea standardelor constituționale care constituie și delimitează atribuțiile autorităților implicate, instanțele judecătorești, Parlamentul, Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție. ...