Sari la conținut

Decizia CCR nr. 135/2024Punctul 6

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.03.2024
Dosarul
3.125/105/2016

6. Curtea de Apel Ploiești - Secția a II-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât modalitatea de citare și de comunicare a actelor prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvență își găsește justificarea în specificul acestei proceduri. Astfel, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale în materie, părțile au posibilitatea de a participa la termenele de judecată fixate de judecătorul-sindic și de a consulta dosarul cauzei, context în care pot lua cunoștință de aspecte legate de pronunțarea hotărârilor în vederea exercitării eventualelor căi de atac. În ceea ce privește critica formulată în mod concret de autoarea excepției de neconstituționalitate prin prisma faptului că nu a fost legal citată de către instanța care a soluționat cauza în etapa procesuală a fondului, învederează că acestea sunt aspecte ce țin de competența instanțelor judecătorești, iar o eventuală lipsă de citare sau o citare la un alt domiciliu, diferit de cel legal, nu conduc la neconstituționalitatea textului criticat, ci reprezintă aspecte ce țin de modul cum este aplicată legea. De altfel, în cazul persoanelor juridice, reprezentanții legali au obligația de a actualiza toate datele privind administratorii statutari, asociații, inclusiv schimbarea de domiciliu. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie