Decizia CCR nr. 116/2024Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, calitatea legii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, libertatea individuală, dreptul la apărare, dreptul la respectarea vieții private și de familie, libertatea de exprimare, precum și condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât nu reglementează în categoria motivelor de recurs în casație încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală. Arată că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală au un conținut identic cu prevederile art. 281 alin. (1) lit. b) din același cod, care au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017. Prin decizia menționată, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională. În continuare, face o amplă prezentare a mențiunilor din cuprinsul deciziei pronunțate de instanța de apel cu privire la mijloacele de probă obținute în cauză prin intermediul Serviciului Român de Informații. De asemenea, invocă argumentele care au stat la baza pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, precum și considerentele din paragraful 192 al Deciziei nr. 26 din 16 ianuarie 2019, care, în opinia autorului prezentei excepții de neconstituționalitate, acreditează ideea că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală pot fi declarate neconstituționale, întrucât nu permit invocarea pe calea recursului în casație a necompetenței materiale și după calitatea persoanei a organelor de urmărire penală, deși, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, această împrejurare constituie un caz de nulitate absolută. În ceea ce privește dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, susține că acestea încalcă prevederile constituționale privind statul de drept, principiul legalității, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică, libertatea individuală, dreptul la apărare, viața intimă, familială și privată, precum și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât prevăd derularea procedurii de verificare a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație fără citarea părților și fără participarea procurorului, ceea ce aduce atingere dreptului recurentului la un proces echitabil, în componenta referitoare la principiul contradictorialității. Arată că, în procedura reglementată de dispozițiile art. 439 din Codul de procedură penală, cererea de recurs în casație se comunică parchetului, care poate formula concluzii scrise cu privire la aceasta, însă punctul de vedere formulat de procuror nu se comunică recurentului, astfel că nu există egalitate de arme între acuzare și apărare. Precizează că, în cauză, și procedura de cameră preliminară s-a desfășurat tot în lipsa inculpatului și a procurorului, astfel că inculpatul s-a aflat în imposibilitatea de a formula apărări cu privire la lipsa de competență a organelor de urmărire penală, la caracterul ilegal al probelor obținute - în marea lor majoritate - prin intermediul Serviciului Român de Informații și cu privire la nelegalitatea actelor de urmărire penală. De asemenea, arată că prevederile art. 345 alin. (1) și ale art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, care stabileau o procedură de desfășurare a judecății în camera preliminară similară celei prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv „fără participarea procurorului și a inculpatului“, au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, iar prin deciziile nr. 51 din 16 februarie 2016, nr. 302 din 4 mai 2017 și nr. 26 din 16 ianuarie 2019, instanța de contencios constituțional a statuat că probele obținute prin intermediul Serviciului Român de Informații sunt ilegale, întrucât reprezentanții acestei instituții nu aveau competența materială și competența personală pentru a strânge probe. ...