Decizia CCR nr. 696/2017Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, se susține că acestea încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv și principiul dublului grad de jurisdicție în materie penală, întrucât prevăd caracterul definitiv al încheierii de soluționare a contestației promovate împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acestora, formulate conform alin. (1) al art. 250 anterior menționat. În ceea ce privește dispozițiile art. 431 din Codul de procedură penală, se arată că acestea încalcă prevederile constituționale și convenționale invocate prin faptul că nu prevăd un remediu efectiv pentru situația respingerii, ca inadmisibilă, în principiu, a unei cereri de contestație în anulare. Se susține că, pentru același motiv, textul criticat este discriminatoriu și nu asigură dreptul la un proces echitabil al părții interesate de promovarea căii de atac analizate. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 20 ianuarie 2016. Referitor la pretinsa neconstituționalitate a prevederilor art. II pct. 62 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, care introduc alin. (5^1) în cuprinsul art. 250 din Codul de procedură penală, se susține că cea de-a doua teză a normei de la alin. (5^1), anterior menționat, este neconstituțională, întrucât prevederile alin. (4) al art. 250 din Codul de procedură penală nu pot fi aplicate, în mod corespunzător, în cazul contestării măsurilor asigurătorii în cursul procedurii de cameră preliminară. Se arată că dispozițiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, la care textul criticat face trimitere, sunt aplicabile în ipoteza contestării măsurilor asigurătorii dispuse în faza urmăririi penale, atunci când încheierea judecătorului de drepturi și libertăți, prin care este soluționată această contestație, este definitivă. Însă, în ipoteza reglementată la art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, hotărârea prin care se soluționează contestația, ce are același obiect, nu este definitivă, fiind supusă, la rândul său, contestației reglementate la art. 347 din Codul de procedură penală. Cu privire la dispozițiile art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016, care modifică prevederile art. 426 lit. c) -h) din Codul de procedură penală, se susține că acestea sunt neconstituționale, întrucât nu reglementează, printre cazurile de contestație în anulare, și dreptul de a promova această cale de atac împotriva încheierii prin care se soluționează contestația în anulare cu privire la dispunerea unor măsuri asigurătorii, în condițiile în care această încheiere a fost pronunțată de un judecător de cameră preliminară necompetent. ...