Decizia CCR nr. 577/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 250 alin. (4) fraza întâi teza finală din Codul de procedură penală - care nu permit exercitarea unei căi de atac împotriva încheierii prin care se soluționează contestația privind măsurile asigurătorii dispuse de procuror - încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv, protecția proprietății și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală. Consideră că, în măsura în care textul de lege criticat nu prevede, în mod expres, un remediu efectiv împotriva hotărârii instanței de respingere ca nefondată a contestației cu privire la măsurile asigurătorii dispuse nelegal de procuror, prevederile art. 13 din Convenție se bucură de aplicabilitate directă, garantând dreptul inculpatului de a se adresa unei autorități sau jurisdicții naționale. De asemenea invocă și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 24 din 20 ianuarie 2016 cuprinse în paragrafele 20-25, 27, 28 și 30. În ceea ce privește dispozițiile art. 250 alin. (5^1) fraza a doua din Codul de procedură penală, autoarea excepției susține că acestea încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv, protecția proprietății și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală. De asemenea consideră că dispozițiile de lege criticate încalcă și prevederile art. 3 referitor la separarea funcțiilor judiciare din Codul de procedură penală. Astfel, arată că, în realitate, dispozițiile alin. (4) al art. 250 din Codul de procedură penală nu pot fi aplicate în mod corespunzător în cazul contestării în cursul procedurii de cameră preliminară a măsurilor asigurătorii luate de procuror. Menționează că dispozițiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală, la care textul criticat face trimitere, sunt aplicabile numai în ipoteza contestării la judecătorul de drepturi și libertăți a măsurilor asigurătorii dispuse în faza urmăririi penale, caz în care încheierea prin care este soluționată respectiva contestație este definitivă. Însă, în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, hotărârea prin care judecătorul de cameră preliminară soluționează contestația ce are același obiect nu este definitivă, fiind supusă, la rândul său, contestației reglementate de prevederile art. 347 din Codul de procedură penală. ...