Decizia CCR nr. 577/2018Punctul 19

19. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 250 alin. (5^1) fraza a doua din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că, în susținerea acesteia, sub pretextul formulării unei excepții de neconstituționalitate, autorul pune în discuție propria interpretare a dispozițiilor de lege criticate, solicitând, de fapt, Curții Constituționale să arate dacă, în ipoteza reglementată în cuprinsul art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, sunt sau nu aplicabile prevederile art. 347 din același cod. Referitor la acest aspect, Curtea a reținut că reglementarea de către legiuitor, în ipoteza supusă analizei, a aplicabilității prevederilor art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală denotă intenția acestuia de a supune încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, conform dispozițiilor art. 250 alin. (5^1) din Codul de procedură penală, cu privire la contestația formulată împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acestora, aceluiași regim juridic reglementat pentru situația soluționării aceleiași contestații de către judecătorul de drepturi și libertăți. Acest fapt este explicabil, având în vedere că, în realitate, trimiterea contestației formulate, conform prevederilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, spre soluționare, judecătorului de cameră preliminară are loc ca urmare a sesizării, prin rechizitoriu, a instanței, pe parcursul procedurii soluționării aceleiași cereri de către judecătorul de drepturi și libertăți. Per a contrario, soluția juridică ce constă în intervenția unui alt regim juridic de soluționare a contestației analizate, survenit pe parcursul soluționării acesteia, schimbare ce este determinată de o cauză exterioară persoanei în privința căreia au fost dispuse măsuri asigurătorii și pe care aceasta nu o poate controla, este de natură a crea discriminare între titularii contestațiilor promovate, în temeiul dispozițiilor art. 250 din Codul de procedură penală, discriminare pe criterii referitoare la timpul necesar organelor judiciare pentru a finaliza activitatea de urmărire penală și a emite rechizitoriul, interval de timp ce diferă de la o cauză la alta. Astfel, Curtea a statuat că regimul juridic reglementat prin dispozițiile art. 250 alin. (5^1) fraza a doua din Codul de procedură penală presupune atât soluționarea contestației analizate, în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, cu participarea obligatorie a procurorului, cât și caracterul definitiv al încheierii pronunțate. Așadar, considerentele reținute de Curte cu privire la dispozițiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt aplicabile, mutatis mutandis, și referitor la prevederile alin. (5^1) al articolului menționat (paragrafele 24 - 26). ...