Decizia CCR nr. 310/2017Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 250 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, dreptul la un recurs efectiv și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât nu permit exercitarea unei căi de atac împotriva încheierii prin care se soluționează contestația privind măsurile asigurătorii dispuse de procuror. Astfel, contestatorul nu mai are nicio altă posibilitate de a contesta, în fața unei instanțe de judecată imparțiale și independente, caracterul excesiv și vădit disproporționat al măsurii sechestrului asigurător raportat la dreptul de gaj pe care îl are asupra bunului sechestrat, respectiv netemeinicia încheierii pronunțate, în condițiile în care instanța de fond a respins complet nemotivat cererea de ridicare a măsurii asigurătorii, făcând referire doar la cererile anterioare analizate de către instanță și care, la rândul lor, au fost respinse fără o motivare concretă. Consideră că textul de lege criticat nu oferă garanții împotriva arbitrariului și, respectiv, cu privire la imparțialitatea judecătorului, întrucât este clar că acesta, în situația în care a respins în mod constant cereri asemănătoare, și-a format deja opinia cu privire la măsura asigurătorie și, cunoscând faptul că încheierea pe care o va pronunța este definitivă, neputând fi cenzurată în niciun fel de către o instanță ierarhic superioară, va putea pronunța chiar și o soluție nelegală, cu consecințe dramatice asupra drepturilor persoanei. Mai susține că necesitarea instituirii unui control efectiv din partea unei instanțe superioare, cu respectarea principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, este cu atât mai evidentă cu cât măsura sechestrului asigurător dispusă de procuror în vederea recuperării prejudiciului creat prin infracțiune este o chestiune ce ține de fondul cauzei, întrucât pentru stabilirea certă a prejudiciului este absolut necesară administrarea de probe în faza de cercetare judecătorească. ...
Sursa oficială ↗