Decizia CCR nr. 303/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că persoanele care sunt urmărite penal pentru săvârșirea unor infracțiuni beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care ar trebui să fie tratate, din perspectiva ocrotirii dreptului de proprietate privată, la fel ca cele în privința cărora nu a fost dispusă începerea urmăririi penale. În aceste condiții, se susține că posibilitatea și, mai ales, obligativitatea dispunerii față de cele dintâi a unor măsuri asigurătorii sunt de natură a le discrimina în raport cu cea de-a doua categorie de persoane, încălcându-le totodată dreptul de proprietate privată. Se arată că atribute ale dreptului de proprietate privată, astfel cum este reglementat la art. 44 din Constituție, sunt usus, fructus și abusus și că instituirea obligatorie a măsurilor asigurătorii este de natură să încalce toate aceste dezmembrăminte ale dreptului de proprietate. Se subliniază faptul că instituirea măsurilor asigurătorii, conform textului criticat, lipsește suspectul de dreptul de a dispune de bunurile sale, deși acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție. Se susține, de asemenea, că obligativitatea instituirii sechestrului asigurător, fără ca un judecător să poată verifica dacă această măsură se impune cu caracter preventiv, contravine dreptului la un proces echitabil, golind totodată de conținut prezumția de nevinovăție a suspectului. Se arată că, în acest fel, controlul judecătoresc al instituirii măsurii asigurătorii devine o formalitate, instanța neputând verifica, potrivit unor criterii legale, dacă se impune luarea respectivei măsuri. În aceste condiții, se susține că dreptul la un recurs efectiv împotriva măsurii dispuse conform textului criticat, în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este strict formal și iluzoriu, calea de atac reglementată împotriva acestei măsuri fiind ineficientă. Se mai arată că prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005 conțin o multitudine de inadvertențe, prezentând deficiențe grave de redactare, motiv pentru care încalcă principiul legalității incriminării. Se arată că sintagma „s-a săvârșit o infracțiune“ din cuprinsul textului criticat conduce la concluzia că, pentru a putea fi luate măsurile asigurătorii, este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune de evaziune fiscală și, prin urmare, existența tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii. Or, în condițiile în care pentru instituirea sechestrului asigurător este suficientă formularea unei plângeri, se susține că textul criticat creează confuzie și o stare de incertitudine pentru orice persoană împotriva căreia este formulată o plângere penală sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală, chiar în lipsa unor probe sau a unor indicii temeinice. Pentru aceleași motive, se susține și încălcarea, prin prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, a dreptului la apărare. ...