Decizia CCR nr. 111/2024Punctul 8
Punctul 8
8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, consideră că situația juridică a persoanelor condamnate este diferită de cea a persoanelor care au calitatea de inculpați în dosare penale nesoluționate prin hotărâri judecătorești, judecata având loc în mod separat pentru infracțiuni concurente. Acest aspect justifică tratamentul juridic diferențiat instituit de legiuitor sub aspectul dreptului de a beneficia de computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, măsura computării fiind aplicabilă în mod egal doar persoanelor condamnate care se încadrează în ipoteza normei reglementate de dispozițiile art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal. Prin urmare, nu se poate reține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât principiul constituțional al egalității în drepturi presupune asigurarea unui tratament juridic egal persoanelor aflate în situații juridice similare, iar încălcarea acestui principiu are loc numai atunci când unor persoane aflate în situații juridice similare li se aplică un tratament juridic diferit, tratament ce nu este justificat de un scop legitim și în reglementarea căruia legiuitorul nu asigură un just echilibru între scopul urmărit și mijloacele juridice folosite. ...
Sursa oficială ↗