Decizia CCR nr. 96/2024Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.03.2024 · dosar 2.025/30/2019
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că, potrivit prevederilor art. 51 din Constituție, dreptul constituțional de petiționare include obligația autorităților publice de a răspunde la petițiile primite, iar sensul acestei obligații nu poate fi decât acela al comunicării unui răspuns adecvat, care, pe de o parte, trebuie să acopere în totalitate conținutul petiției și, pe de altă parte, trebuie să lămurească, în mod neechivoc, petiționarul dacă petiția sa este aprobată sau este respinsă de autoritatea publică. O adresă a unei autorități publice poate fi considerată „răspuns“ în sensul art. 51 din Constituție numai dacă îndeplinește în mod necesar și riguros două condiții: se referă exact la întregul conținut al petiției care a declanșat-o și determinat-o și lămurește, soluționează favorabil sau nefavorabil petiția; astfel, o soluționare formală, amorfă și evazivă a petițiilor, respectiv o soluționare care ignoră total sau parțial petițiile, prin care acestea nu sunt nici admise, nici respinse în mod clar, nu este în concordanță cu litera și cu spiritul dreptului fundamental de petiționare. ...
Sursa oficială ↗