Decizia CCR nr. 100/2024Punctul 7
Punctul 7
7. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile art. 87 alin. (7) și (8) din Legea nr. 304/2004 nu contravin prevederilor Constituției. În acest sens, reține că sintagma „exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției“ este clară și previzibilă atât timp cât atribuțiile funcției de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție sunt prevăzute prin lege. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textele de lege criticate încalcă principiul egalității, deoarece motivele de revocare din funcție prevăzute de acest text nu s-ar aplica judecătorilor și nici altor profesii, instanța apreciază că nu poate fi primită, egalitatea presupunând persoane aflate în situații identice sau similare, această condiție nefiind însă îndeplinită în ceea ce privește comparațiile propuse de autor. Reține că situația procurorilor Direcției Naționale Anticorupție nu este identică și nici similară cu a judecătorilor, atât timp cât, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituție, procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului controlului ierarhic, în timp ce, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Având în vedere deosebirea de situații și de statut, nu se poate aprecia că ar fi încălcat principiul egalității prin reglementarea revocării procurorilor Direcției Naționale Anticorupție potrivit art. 87 alin. (7) și (8) din Legea nr. 304/2004. Instanța observă că art. 87 alin. (8) din Legea nr. 304/2004 impune necesitatea existenței avizului Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a se putea dispune revocarea din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție pentru motivul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției, prin urmare Consiliului Național al Magistraturii îi revine un rol important în această procedură. De asemenea, reține că nu se poate aprecia nici că normele criticate ar fi contrare liberului acces la justiție și dreptului la apărare, consacrate prin art. 21 și, respectiv, art. 24 din Constituție, atât timp cât actul administrativ poate fi contestat în fața instanței de contencios administrativ, procedură în care părțile pot beneficia de apărare din partea unui avocat. ...
Sursa oficială ↗