Decizia CCR nr. 86/2024Punctul 23
Punctul 23
23. Curtea observă însă că din conținutul normativ al art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 rezultă, dimpotrivă, că textul criticat fixează repere clare și inechivoce cu privire la activitatea desfășurată de inspectorii judiciari în această etapă, configurând specificul acesteia și principalele sale coordonate. Astfel, textul criticat precizează că în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Totodată, prevederile de lege supuse controlului impun obligativitatea ascultării celui în cauză și a verificării apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat. În plus, acestea instituie și dreptul judecătorului sau al procurorului cercetat de a cunoaște toate actele cercetării și de a solicita probe în apărare. Legea nr. 317/2004 trasează, așadar, regulile esențiale în baza cărora se desfășoară etapa cercetării disciplinare. Descrierea amănunțită a fiecărei operațiuni pe care inspectorii judiciari o fac în cursul acestei proceduri se găsește în Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție de către Inspecția Judiciară, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.027/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 29 noiembrie 2012. Astfel, în secțiunea a 2-a - Cercetarea disciplinară din capitolul II regulamentul menționat prevede dispoziții generale (art. 24 și 25), reguli privind procedura cercetării disciplinare (art. 26-30) și dispoziții privind finalizarea cercetării disciplinare (art. 31-37). Ca atare, nu se poate susține că inspectorii judiciari ar acționa în mod arbitrar, în baza unor norme lacunare. De aceea, Curtea apreciază că nu se poate reține critica referitoare la pretinsa nesocotire a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră principiul legalității. ...
Sursa oficială ↗