Decizia CCR nr. 56/2024Punctul 13

13. Referitor la pretinsa neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 135 și 137 din Constituție, se invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, paragraful 100, prin care Curtea a statuat că finanțarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar majorarea unor cheltuieli se finanțează fie prin suplimentarea alocațiilor bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, fie prin rectificare bugetară. Totodată, se arată că instanța de contencios constituțional a statuat că, pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituția, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple [art. 115 alin. (1) - (3) ] sau ordonanțe de urgență [art. 115 alin. (4) - (6) ]. Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori pe cale constituțională, în situații extraordinare și numai sub control parlamentar. În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 115 alin. (4) din Constituție, Curtea a constatat caracterul neîntemeiat al acestei critici, având în vedere cele prezentate în notele de fundamentare ale ordonanțelor de urgență și reținând că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia. ...