Decizia CCR nr. 14/2024Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.01.2024 · dosar 2.123/336/2016
Punctul 24
24. Din perspectiva criticilor formulate prin raportare la Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care instanța supremă a stabilit că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu este admisibilă formularea mai multor cereri de fixare a sumei definitive datorate de debitor cu titlu de penalități“, considerată de autoarea excepției ca reprezentând o dezlegare inedită a legii în viziunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Constituțională a reținut că, având în vedere caracterul specific al executării obligațiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuția esențială a debitorului (spre deosebire de obligațiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), s-a impus necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligațiilor cu caracter personal, intuitu personae. ...
Sursa oficială ↗