Decizia CCR nr. 45/2024Punctul 22

22. Distinct de cele mai sus menționate, Curtea observă că în speță demersul judiciar are ca obiect exercitarea căii de atac împotriva unor acte administrative fiscale prin care a fost negat dreptul societății de deducere a taxei pe valoarea adăugată, ca urmare a unei interpretări presupuse abuzive de către organul fiscal a dispozițiilor art. 145 alin. (2) lit.a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Așadar, criticile autoarei excepției de neconstituționalitate vizează, de fapt, modul în care organul fiscal a interpretat și a aplicat legea cu privire la deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată, aspecte care urmează să fie verificate și, eventual, cenzurate de către instanța judecătorească în fața căreia a fost dedusă judecata cauzei de contencios administrativ fiscal. Or, în virtutea rolului constituțional al instanțelor de judecată, revine acestora competența de a stabili anumite chestiuni de fapt aplicabile speței în funcție de contextul legislativ, de probatoriul administrat și de principiile aplicabile în materie fiscală. Așadar, revine judecătorului cauzei rolul de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauza dedusă judecății, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. ...