Decizia CCR nr. 39/2024Punctul 7
Punctul 7
7. Cu privire la dispozițiile art. 25 din Legea nr. 176/2010, prin care se stabilește interdicția de a exercita o funcție publică timp de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate, autorul excepției consideră, în esență, că acestea sunt abuzive, disproporționale și contrare dreptului fundamental la muncă, drept care, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, nu poate fi îngrădit. Principiul proporționalității este încălcat prin faptul că, în cazul constatării abaterii disciplinare constând în existența stării de incompatibilitate sau a conflictului de interese, nu se poate aplica sancțiunea disciplinară a mustrării sau a avertismentului, deși aceasta ar fi posibilă, ci se aplică de drept cea mai gravă sancțiune - încetarea mandatului. De asemenea, același principiu este încălcat și din perspectiva proporționalității „dintre sancțiunile administrative și cele penale din punctul de vedere al termenului de prescripție al sancțiunii aplicabile, ca urmare a stabilirii răspunderii generate de incompatibilitate și conflictul de interese, dar și din punctul de vedere al duratei pedepselor complementare (interdicția ocupării aceleiași funcții)“. Din interpretarea art. 25 alin. (1) , (3) și (4) rezultă că Legea nr. 176/2010 se completează cu prevederile Codului muncii și ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, dar nu se menționează care dintre acestea are prioritate de aplicare în ceea ce privește termenele în care se pot face evaluări legate de abaterile disciplinare și condițiile în care intervine interdicția ocupării aceleiași funcții. ...
Sursa oficială ↗