Decizia CCR nr. 756/2023Punctul 13

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 3 alin. (4) , ale art. 15 și ale art. 97 alin. (2) din Codul de procedură penală, autoarea excepției este nemulțumită de faptul că procurorul a refuzat să explice lipsa documentelor de numire în funcție a intimatului și a pretins că acesta exercită în mod legal funcția de șef de secție, deși actele depuse, în acest sens, la dosar sunt insuficiente. Referitor la prevederile art. 3 alin. (6) , ale art. 4 alin. (2) și ale art. 5 din Codul de procedură penală, autoarea excepției susține că procurorul nu a verificat legalitatea obținerii probelor din dosar, având în vedere că unul dintre contractele de muncă ale intimatului este fals. În ceea ce privește dispozițiile art. 339 alin. (5) și ale art. 340 din Codul de procedură penală, autoarea excepției critică faptul că procurorul ierarhic superior enumeră în ordonanță motivele susținute de petentă în plângerea formulată împotriva soluției de clasare, fără a invoca niciun argument prin care să justifice respingerea acestora. Curtea constată că autoarea excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci este nemulțumită, în realitate, de modul de interpretare și aplicare a legii de către organele judiciare, și anume de către procurorul de caz și de procurorul ierarhic superior. Or, în această privință, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunțe asupra aspectelor ce țin de aplicarea legii, acestea urmând să fie soluționate, în speță, de către judecătorul de cameră preliminară. În cazuri similare, Curtea a reținut că a răspunde criticilor autorilor excepției într-o atare situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege (de exemplu, Decizia nr. 1.402 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Decizia nr. 598 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2012, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, paragraful 17, Decizia nr. 820 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 23 aprilie 2018, paragraful 21, Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, Decizia nr. 524 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2020, paragraful 16, Decizia nr. 246 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 31 iulie 2020, paragraful 16, Decizia nr. 212 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 30 august 2022, paragraful 12, și Decizia nr. 549 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 17 februarie 2023, paragraful 13). ...