Decizia CCR nr. 754/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța judecătorească, autoare a acesteia, susține, în esență, că dispozițiile art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în fața legii, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, iar dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 aduc atingere principiului legalității. Cu privire la situația de fapt, arată că infracțiunea care face obiectul cauzei a fost săvârșită de inculpat în stare de recidivă, față de infracțiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 2.423 din 12 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 3 noiembrie 2015, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 1 martie 2016, cu un rest neexecutat de 475 de zile. În temeiul prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, aplicând Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța judecătorească constată că inculpatului îi sunt considerate ca executate suplimentar un număr de 228 de zile închisoare (cu un rest de 27 de zile) în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare în perioada 20 decembrie 2012-1 martie 2016, perioadă în care inculpatul s-a aflat în executarea pedepsei mai sus menționate. Astfel, recalculând restul neexecutat din pedeapsa care constituie primul termen al recidivei, potrivit dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, cu aplicarea Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte, instanța reține că restul rămas neexecutat este de 247 de zile (475 de zile – 228 de zile, cu un rest de 27 de zile). Aplicând și Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, raportat la data liberării condiționate (1 martie 2016) și la restul rămas neexecutat de 247 de zile calculat în modalitatea arătată, instanța constată că fapta care face obiectul cauzei (comisă în data de 2 decembrie 2017) a fost săvârșită de inculpat în stare de recidivă postexecutorie. În continuare, instanța judecătorească arată că infracțiunea care face obiectul cauzei este concurentă cu infracțiunile contopite în pedeapsa rezultantă de 2 ani, 3 luni și 247 de zile închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 4.807 din 4 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă prin neapelare la data de 17 octombrie 2018, în care a fost contopită pedeapsa rezultantă de 1 an 3 luni și 475 de zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 6.537 din 19 decembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 278/A din 28 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Instanța descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani, 3 luni și 247 de zile închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 4.807 din 4 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în pedepsele componente, pe care le contopește cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în prezenta cauză, aplicând pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1 an și 4 luni închisoare, ce reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse supuse contopirii, astfel că pedeapsa rezultantă este de 2 ani și 7 luni închisoare. De asemenea, instanța constată că, aplicând Decizia Înaltei Curți nr. 15 din 26 septembrie 2018, raportat la data liberării condiționate (1 martie 2016) și la restul rămas neexecutat de 247 de zile calculat în modalitatea mai sus menționată, faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 4.807 din 4 octombrie 2018, respectiv prin Sentința penală nr. 6.537 din 19 decembrie 2017, ambele pronunțate de Judecătoria Timișoara, comise în data de 27 ianuarie 2017, respectiv în data de 6 martie 2017, au fost săvârșite în stare de recidivă postexecutorie, astfel că nu mai există un rest neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei. Instanța menține revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 2.423 din 12 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, astfel cum s-a reținut în Sentința penală nr. 4.807 din 4 octombrie 2018, pronunțată de Judecătoria Timișoara, și adaugă la pedeapsa de 2 ani și 7 luni închisoare restul rămas neexecutat de 247 de zile (cu un rest de 27 de zile), astfel cum a fost recalculat conform Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte, urmând ca inculpatul să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă finală de 2 ani, 7 luni și 247 de zile închisoare, cu un rest de 27 de zile care nu a fost luat în considerare la recalcularea efectuată în temeiul art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. Instanța judecătorească, autoare a excepției, consideră că dispozițiile art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă principiul egalității în drepturi, în măsura în care, în cauzele similare aflate pe rolul instanțelor judecătorești, suspendarea nu este obligatorie până la soluționarea sesizării de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Astfel, arată că, raportat la data rămânerii definitive a sentințelor prin care inculpatul a fost condamnat pentru fapte concurente cu fapta care face obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost sesizată anterior acestor date pentru a se pronunța referitor la interpretarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 - cu privire la care a pronunțat Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 - și, respectiv, ale art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal raportat la art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 - cu privire la care a pronunțat Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018. Menționează că, deși cauzele în care inculpatul a fost condamnat pentru fapte concurente cu fapta în curs de judecată erau similare cu cele care au făcut obiectul sesizărilor mai sus menționate adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanțele judecătorești nu au aplicat prevederile art. 476 alin. (4) din Codul de procedură penală, cauzele nefiind suspendate până la soluționarea celor două sesizări, ceea ce a dus la un tratament sancționator mai aspru, care nu are nicio justificare obiectivă și rezonabilă. Arată că aplicarea interpretării date de instanța supremă prin Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 pentru toate situațiile similare în care s-a aflat inculpatul ar fi condus la înlăturarea din pedeapsa rezultantă a restului de pedeapsă rămas neexecutat. Subliniază că, potrivit prevederilor art. 476 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, atunci când cauza - în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - nu a fost suspendată, iar cercetarea judecătorească este finalizată înainte ca Înalta Curte să se pronunțe asupra sesizării, instanța suspendă dezbaterile până la pronunțarea respectivei hotărâri prealabile. De asemenea, susține că textul de lege criticat încalcă accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, întrucât inculpatul nu are la dispoziție nicio cale de atac care să-i permită să beneficieze de interpretarea dată de Înalta Curte prevederilor art. 43 alin. (1) și (5) din Codul penal prin Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018 și în cazul faptelor pentru care a fost condamnat anterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, interpretare potrivit căreia prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. Referitor la prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, instanța judecătorească, autoare a excepției, susține, în esență, că textul de lege criticat încalcă dispozițiile constituționale privind calitatea legii, în ceea ce privește determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, sub aspectul considerării ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare. ...