Decizia CCR nr. 716/2023Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2023 · dosar 29.100/3/2018
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia arată, în esență, că domiciliază stabil într-un stat membru al Uniunii Europene. În anul 2018 s-au adresat autorității competente din România pentru eliberarea unor cărți de identitate în care să apară domiciliul legal din respectivul stat. Cu privire la situația cetățenilor români cu domiciliul legal în alt stat, în răspunsul primit de la autoritatea competentă s-a arătat că aceștia trebuie să predea cartea de identitate și vor obține un pașaport cu mențiunea „cetățean român cu domiciliul în străinătate“. Autorii consideră însă că singurul act de identitate îl reprezintă cartea de identitate, iar nu pașaportul menționat, care este doar un document de călătorie. Odată cu renunțarea la domiciliul din România li se cere să renunțe la actul de identitate și să rămână în posesia unui document de călătorie pe baza căruia, la revenirea în țară, nu pot vota, nu pot semna acte notariale, adică nu pot încheia niciun document în formă autentică, nu pot participa la încheierea de acte succesorale, nu pot închiria o locuință, nu se pot legitima în fața instanțelor de judecată, nu se pot asocia în cadrul societăților comerciale, nu pot deschide conturi bancare, nu pot conduce vehicule în România deoarece la un eventual control trebuie prezentat actul de identitate, nu pot divorța, nu se pot căsători, în cele mai multe cazuri nu pot închiria o mașină și nu se pot caza la hotel. Autorii fac referire și la alte inconveniente care rezultă din situația lor personală - cum ar fi, spre exemplu, obținerea vizelor pentru țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene, care îi blochează în orașul în care sunt situate ambasadele până la obținerea respectivelor vize în lipsa unei cărți de identitate cu care să poată călători. De asemenea, schimbarea pașaportului sau pierderea acestuia îi pune în imposibilitate de deplasare în lipsa unei cărți de identitate, ceea ce aduce atingere art. 17 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗