Decizia CCR nr. 651/2023Punctul 16
Punctul 16
16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu referire la sintagma „îndeplinește în mod defectuos“, și ale art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu referire la sintagma „cu excepția prevederilor art. I, care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I“. Art. 297 alin. (1) din Codul penal a fost modificat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 6 iulie 2023. Având în vedere că, în cauzele în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, a produs efecte norma de drept material prevăzută la art. 297 alin. (1) din Codul penal în forma în vigoare la data sesizării instanței de control constituțional, Curtea se va pronunța asupra soluției legislative cuprinse în dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 200/2023. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost abrogată prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 5 februarie 2017. Art. II și art. III alin. (2) -(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 au fost în vigoare în perioada 1-4 februarie 2017. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
– Art. 297 alin. (1) din Codul penal: „(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.“; ...
– Art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017: „(2) Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. I, care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I“. ... ...
Sursa oficială ↗