Decizia CCR nr. 651/2023Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2023 · dosar 1.652/110/2019
Punctul 25
25. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017, cu referire la sintagma „cu excepția prevederilor art. I, care intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I“, în acord cu deciziile Curții nr. 217 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 10 septembrie 2019 și nr. 420 din 23 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 13 octombrie 2020, Curtea reține că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2017 modifica și completa dispozițiile Codului penal [art. I] și ale Codului de procedură penală [art. II]. Dispozițiile referitoare la modificarea și completarea Codului de procedură penală au intrat în vigoare la data publicării ordonanței de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv la data de 1 februarie 2017. Art. I al ordonanței de urgență, referitor la modificarea și completarea prevederilor Codului penal, urma să intre în vigoare la 10 zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv la data de 11 februarie 2017 [conform art. III alin. (2) din ordonanța de urgență]. În acest context normativ, Guvernul a intervenit și a abrogat întreaga ordonanță de urgență în data de 5 februarie 2017, prin art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 14/2017. ...
Sursa oficială ↗