Decizia CCR nr. 610/2023Punctul 13

13. Cu referire la dispozițiile art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat că scopul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este „să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective“ (Hotărârea din 9 octombrie 1979, pronunțată în Cauza Airey împotriva Irlandei). Corespunzător acestui principiu, la nivelul ordinii juridice interne, garantarea dreptului de acces la justiție se realizează prin două texte legale: art. 21 din Constituție și, respectiv, art. 6 paragraful 1 din convenție, care, odată cu ratificarea sa, a devenit parte din legislația internă. În consecință, reține că în sistemul de drept românesc, dreptul la un proces echitabil este protejat atât de art. 21 din Constituție, cât și de art. 6 din convenție, acest drept beneficiind de o dublă protecție, astfel încât, în situațiile care excedează aplicării art. 6 din convenție, accesul la justiție nu rămâne lipsit de garanție, ci beneficiază de protecția oferită de art. 21 din Constituție. Astfel, în virtutea acestor prevederi, eventualele limitări ale accesului la justiție nu pot combate însăși substanța acestui drept. Mai mult, aceste limitări trebuie să urmărească întotdeauna un scop legitim și să rămână proporționale cu acesta. Invocă, totodată, Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a introdus un principiu foarte important, și anume că limitările impuse de stat nu pot fi admise în cazul în care restrâng accesul la justiție într-o așa manieră sau până la un nivel la care acest drept este atins în chiar substanța sa. Prin urmare, așa cum indică și Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, o astfel de limitare nu va fi compatibilă cu art. 6 paragraful 1 din convenție decât în condițiile în care urmărește un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate între mijloacele adoptate și scopul urmărit pentru a fi atins. În ceea ce privește scopul urmărit, instanța de la Strasbourg a arătat în Hotărârea din 24 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Kemp și alții împotriva Luxemburgului, că dreptul de acces la justiție este încălcat atunci când reglementarea sa încetează să mai servească obiectivelor de securitate juridică și bună administrare a justiției și se transformă într-o barieră care împiedică justițiabilul să vadă substanța litigiului sau ca aceasta să fie tranșată de către jurisdicția competentă. În ceea ce privește proporționalitatea ingerinței statului în dreptul de acces la justiție cu scopul urmărit, acesta este, din punct de vedere practic, cel mai important criteriu de apreciere a încălcării art. 6 paragrafului 1 din convenție în raport cu jurisprudența instanței europene. Astfel, aplicarea principiului proporționalității implică faptul că instanța europeană determină dacă statul, limitând dreptul de acces la justiție, nu și-a depășit marja de apreciere, aducând astfel o restricție severă, nerezonabilă, în raport cu scopul legitim al bunei administrări a justiției sau cel al securității juridice. Evaluarea gradului de proporționalitate se face cu precădere în funcție de accesibilitatea și previzibilitatea interpretării și aplicării regulii de drept. Astfel, potrivit Hotărârii din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, noțiunile de „drept“ și „lege“ care apar în articolele Convenției, implicit sau expres, privesc condiții calitative, între altele acelea de accesibilitate și previzibilitate. ...