Decizia CCR nr. 632/2023Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.11.2023 · dosar 1.683/277/2016
Punctul 12
12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale în prezenta cauză, prin Decizia nr. 208 din 7 aprilie 2022, precitată, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale. În acest sens, prin decizia menționată, paragraful 34, Curtea a reținut că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care exclud posibilitatea atacării cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încalcă prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, întrucât, pe de o parte, creează pentru părți o vădită inegalitate de tratament prin împiedicarea accesului la justiție în situația soluționării cauzei prin pronunțarea unei hotărâri definitive nelegale, iar, pe de altă parte, lipsesc procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul fazei de judecată a procesului penal. Astfel, în cazul în care normele de procedură penală și/sau de drept penal substanțial - avute în vedere de dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală cu privire la reglementarea cazurilor de casare - sunt încălcate, trebuie să se asigure atât părții interesate, cât și procurorului posibilitatea de a cere și de a obține restabilirea legalității, prin casarea hotărârii definitive nelegale pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“ și ținând cont de faptul că Decizia nr. 208 din 7 aprilie 2022, mai sus citată, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanței de contencios constituțional în cauza de față, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă. ...
Sursa oficială ↗