Decizia CCR nr. 633/2023Punctul 13
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală cu referire la art. 107-110 din același act normativ au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 499 din 3 octombrie 2023*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate, pentru argumentele expuse în paragrafele 11-15 din respectiva decizie. În acest sens, în decizia menționată, Curtea a observat că autorul excepției solicita completarea dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală în sensul de a enumera și declarațiile suspectului sau inculpatului printre acele declarații pe care nu poate fi întemeiată, în măsură determinantă, hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Or, operațiunile legislative de modificare și completare a actelor normative sunt de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, excedând atribuțiilor instanței de contencios constituțional, care, conform dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Pentru aceste motive, prin Decizia nr. 499 din 3 octombrie 2023, precitată, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la cele ale art. 107-110 din același act normativ este inadmisibilă.
*) Decizia Curții Constituționale nr. 499 din 3 octombrie 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1094 din 5 decembrie 2023. ...
Sursa oficială ↗