Decizia CCR nr. 584/2023Punctul 11

11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor legale contestate decurge din modul de interpretare și aplicare a legii în cauza respectivă. Susține că în doctrina de specialitate (M. Udroiu. Procedură penală. Partea generală, Ediția 3, Editura C.H. Beck, București, 2016, p. 533) s-a arătat faptul că, potrivit art. 23 alin. (5) din Constituție, limita privării inițiale de libertate este de 30 de zile, astfel încât, în ipoteza admiterii contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus măsura arestului preventiv, măsura preventivă a arestului la domiciliu nu se poate lua decât pentru cel mult durata de timp (până la 30 de zile) rămasă în urma scăderii arestării preventive deja executate. De asemenea, arată că această opinie este larg împărtășită și de instanțele de judecată, inclusiv la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, s-a arătat că, în ipoteza în care se admite contestația inculpatului prin care s-a dispus prelungirea arestului preventiv și se dispune înlocuirea acestuia cu măsura arestului la domiciliu în a 5-a zi de la momentul prelungirii măsurii preventive, arestul la domiciliu se dispune pe o perioadă de 25 de zile. A aprecia în mod contrar, în sensul că se poate dispune măsura arestului preventiv pe o durată de 30 de zile, urmată de luarea, în propria contestație a inculpaților, a unei alte măsuri privative de libertate - cea a arestului la domiciliu -, ar echivala cu executarea unui număr de 60 de zile de arest preventiv/arest la domiciliu, într-o analiză unică asupra luării unei măsuri privative de libertate, acest lucru constituind un motiv de nelegalitate a măsurii. ...