Decizia CCR nr. 584/2023Punctul 9

9. Tribunalul Vrancea - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că legiuitorul a reglementat în mod clar cele două măsuri preventive, inclusiv cu referire la durata luării acestora, constatându-se, din textele de lege incidente în cauză, că fiecare dintre cele două măsuri se pot lua pentru o durată de cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii, fără a exista o legătură din acest punct de vedere între cele două măsuri sau o continuare a uneia cu cealaltă. Nu există prevederi legale care să menționeze că din durata arestului preventiv la domiciliu ar trebui să se scadă durata în care inculpatul a fost anterior sub imperiul unei măsuri privative de libertate mai restrictive, cum ar fi cea a arestului preventiv. Apreciază că nu există nicio dispoziție procedural penală sau de altă natură care să prevadă că cele două măsuri au o corespondență din punctul de vedere al termenului pentru care pot fi dispuse una în continuarea celeilalte, în cazul în care, inițial, inculpatul s-a aflat, pentru o perioadă, sub puterea uneia dintre cele două măsuri preventive. Termenul de „cel mult 30 de zile“, prevăzut de legiuitor, este aplicabil în mod separat pentru cele două măsuri, chiar dacă ambele sunt măsuri preventive privative de libertate. În accepțiunea legiuitorului, acestea sunt reglementate ca instituții separate, cu condiții de luare și prelungire reglementate în mod expres. Cele două măsuri sunt luate în considerare, din punctul de vedere al termenului pentru care au fost dispuse, doar în calculul celor 180 de zile, prevăzute de prevederile art. 23 alin. (5) din Legea fundamentală, și, ulterior, la momentul pronunțării unei eventuale hotărâri de condamnare, alături de reținere, în ceea ce privește executarea pedepsei finale. ...