Sari la conținut

Decizia CCR nr. 568/2023Punctul 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
31.10.2023
Dosarul
186/103/2019

24. Distinct de acestea, referitor la posibilitatea formulării opoziției la planul de reorganizare, Curtea observă că, în virtutea art. 61 alin. (1) coroborat cu art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, iar competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege, în dinamica legislativă, prin Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 14 iulie 2022, s-a statuat cu privire la posibilitatea creditorilor de a formula atât obiecțiuni cu privire la legalitatea planului de reorganizare, cât și cereri de anulare a hotărârii adunării creditorilor prin care s-a votat planul de reorganizare, potrivit prevederilor art. 48 alin. (7) și (8) din Legea nr. 85/2014. În cazul în care se solicită și anularea hotărârii adunării creditorilor prin care s-a votat planul, eventualele obiecțiuni cu privire la legalitatea planului de reorganizare vor fi formulate prin aceeași cerere. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie