Decizia CCR nr. 549/2023Punctul 12

12. Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate pentru încălcarea art. 21 și 53 din Constituție. Prin instituirea unui termen de 5 ani, în care urmează să fie executate obligațiile stabilite prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, se aduce atingere dreptului creditorului la soluționarea în termen rezonabil a procesului civil, atât timp cât faza de executare silită a hotărârilor judecătorești face parte integrantă din procesul civil, astfel cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - spre exemplu, Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 66. Astfel, spre deosebire de reglementările anterioare, care prevedeau un termen de executare integrală de 3 ani, în ipoteza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 se instituie un termen de 5 ani de la data la care hotărârea dobândește putere executorie. O perioadă de 5 ani, prin întinderea sa, este de natură să pună în discuție însuși caracterul rezonabil al termenului. Sunt invocate, în acest sens, aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (spre exemplu, Hotărârea din 19 martie 1997, pronunțată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, Hotărârea din 7 mai 2002, pronunțată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, Hotărârea din 6 martie 2003, pronunțată în Cauza Jasiūnienė împotriva Lituaniei, Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunțată în Cauza Ruianu împotriva României, Hotărârea din 2 martie 2004, pronunțată în Cauza Sabin Popescu împotriva României). Mai mult decât atât, se observă că în primii 3 ani se realizează plata a mai puțin de jumătate din creanță, respectiv 40% din valoarea totală a sumelor datorate, cea mai semnificativă tranșă - de 35% - fiind, de altfel, ultima programată, ceea ce reprezintă, în opinia instanței, nu o măsură de eșalonare, ci o veritabilă măsură de amânare la plată, având în vedere că partea semnificativă a creanței urmează să fie executată după 4 ani. De asemenea, instanța apreciază că, în alegerea termenului de 5 ani și a cuantumului tranșelor, cu accent pe ultimele două tranșe anuale, legiuitorul delegat nu a invocat motive care să justifice în mod rezonabil această opțiune, respectiv nu a arătat de ce alte măsuri, eventual alegerea unei perioade mai scurte - spre exemplu, 3 ani, așa cum s-a întâmplat în cazurile anterioare analizate de Curte - sau o reașezare a cuantumului tranșelor, nu constituie măsuri posibile. ...