Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 86

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.10.2023 · dosar 2.400A/2023
Punctul 86
86. Constată că este nefondată critica privind art. LIV din lege, potrivit căreia unele dintre criteriile stabilite la alin. (1) implică o apreciere subiectivă, textul fiind susceptibil să genereze interpretări și aplicări arbitrare. În acest sens, reține că arhitectura art. LIV din lege respectă cerințele de calitate și coeziune ale actului normativ, astfel cum acestea sunt prevăzute de Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Reține că obiectul de reglementare al art. LIV, supus criticii de neconstituționalitate, îl constituie intrarea în procesul de desființare și lichidare a institutelor, institutelor naționale, comisiilor/comisiilor de specialitate indiferent de natura acestora și forma lor de organizare aflate în coordonarea/subordonarea/ autoritatea/controlul Parlamentului României și a Secretariatului General al Guvernului. Observă că autorii sesizării nu formulează critici specifice fiecărei litere a alineatului, ci utilizează formula „unele dintre criteriile“. Apreciază că acest aspect conduce la ipoteza că autorii sesizării nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci aprecieri subiective cu caracter politic. ...
Sursa oficială ↗