Decizia CCR nr. 523/2023Punctul 123

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.10.2023 · dosar 2.400A/2023
Punctul 123
123. Precizează că modificarea regimului fiscal aplicabil din perspectiva contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate pentru veniturile din activități independente urmărește reducerea diferenței de tratament fiscal pentru veniturile din muncă, respectiv față de regimul aplicabil veniturilor din salarii și asimilate salariilor pentru care baza de calcul al contribuției o reprezintă venitul brut realizat, pe fiecare sursă de venit, fără existența unei plafonări a acesteia. Măsura se încadrează între obiectivele prevăzute în componenta de reformă fiscală din PNRR, ce vizează îmbunătățirea structurii veniturilor fiscale, precum și eliminarea distorsiunilor și lacunelor din sistemul fiscal. Astfel, în vederea eliminării distorsiunilor fiscale, stabilirea sarcinii fiscale trebuie să ia în considerare faptul că veniturile au natură similară, în sensul în care sunt venituri din muncă, spre deosebire de veniturile prevăzute la art. 155 alin. (1) lit. c) -h) din Codul fiscal. Se are în vedere, totodată, faptul că, începând cu anul 2023, în cazul veniturilor din activități independente, baza anuală de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate asupra căreia se datorează contribuția o reprezintă nivelul a 6, 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară în funcție de nivelul venitului realizat, cumulat din categoriile de venituri extrasalariale. De asemenea, în perioada 2018-2022, persoanele care au realizat venituri din activități independente au datorat contribuția la o bază de calcul fixă egală cu nivelul de 12 salarii minime brute pe țară, indiferent de nivelul venitului realizat și de numărul surselor și al categoriilor de venituri extrasalariale realizate. În acest context, în care se urmărește eliminarea graduală a facilităților fiscale, a distorsiunilor și a lacunelor din sistemul fiscal, se reglementează stabilirea bazei de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din activități independente la o bază anuală de calcul egală cu venitul net anual realizat/brut sau norma anuală de venit, respectiv norma anuală de venit ajustată, după caz, plafonată la nivelul a 60 de salarii minime brute pe țară. ...
Sursa oficială ↗