Decizia CCR nr. 520/2023Punctul 23

23. Cercetând dinamica legislativă cu privire la acest beneficiu, Curtea observă că acesta derivă, ca origine, dintr-o veche modalitate alternativă de acces în magistratură. În forma sa inițială, Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 13 august 1992, stabilea ca regulă generală de acces în magistratură îndeplinirea anumitor condiții legale și a promovării examenului de capacitate prevăzut de lege. Aceeași lege permitea, ca modalitate subsecventă de acces în magistratură la judecătorii sau parchete de pe lângă acestea, valorificarea unei vechimi de 5 ani în anumite profesii cu profil juridic, în funcții didactice în învățământul superior, de cercetare sau în funcții de specialitate juridică în administrația publică sau în cadrul unor autorități naționale și instituții centrale [art. 66]. În mod excepțional, aceleași persoane aveau vocația de a fi numite, fără concurs sau examen, la instanțele de nivel superior (tribunale și curți de apel și parchetele de pe lângă acestea), în funcții de execuție sau de conducere (numai la judecătorii și tribunale), ipoteză în care vechimea cerută de lege pentru respectivele funcții era majorată cu 3 ani [art. 68]. Ulterior, sfera profesiilor și funcțiilor limitativ enumerate la art. 69 din forma originară a Legii nr. 92/1992 a fost semnificativ redusă, aceeași lege, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, stabilind, la același articol, că în norma cu caracter de excepție se încadrează doar persoanele care au titlul de doctor în drept ori au avut calitatea de magistrat sau de inspector general ori consilier juridic în Ministerul Justiției sau de avocat o perioadă de cel puțin 5 ani și menținând cerința majorării cu 3 ani a vechimii stabilite de lege pentru încadrarea pe funcțiile vizate. ...