Decizia CCR nr. 520/2023Punctul 28

28. Or, din analiza de mai sus rezultă că, în timp, legiuitorul, începând cu perioada imediat următoare schimbării regimului politic din țara noastră, a adaptat condițiile de acces și de numire sau, după caz, de reîncadrare în magistratură în funcție de nivelul real de dezvoltare a societății românești la un moment dat și de imperativele asigurării unor garanții cât mai solide pentru realizarea serviciului public al justiției la standardele de exigență profesională impuse de noua ordine juridică constituțională și europeană și de principiile statului de drept. În acest sens, este de remarcat că în anul 1992 a fost înființat Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Magistraților (prin Hotărârea Guvernului nr. 48/1992 privind înființarea și organizarea Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 17 februarie 1992, în prezent abrogată), care organiza cursuri de pregătire profesională de 1 an pentru viitorii magistrați, iar 5 ani mai târziu, prin Legea nr. 142/1997 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 170 din 25 iulie 1997, acesta a fost reglementat în corpul Legii nr. 92/1992, devenind actualul Institut Național al Magistraturii, iar durata cursurilor de pregătire specifică magistraților era cuprinsă între 1 și 2 ani, fiind stabilită în fiecare an de ministrul justiției în funcție de numărul judecătorilor și al procurorilor necesar pentru ocuparea posturilor vacante. Tot începând cu anul 1997, absolvirea Institutului Național al Magistraturii sau promovarea concursului ori a examenului de admitere în magistratură a devenit o condiție legală de accedere în magistratură. Cu toate acestea, până la formarea unei întregi categorii profesionale de judecători și procurori de carieră, care să provină exclusiv din rândul absolvenților Institutului Național al Magistraturii și care să răspundă, din punct de vedere numeric, structurii și atribuțiilor noului sistem judiciar, legiuitorul a considerat că soluția valorificării experienței profesionale a unor categorii profesionale cu profil juridic, în esență, rămâne una rezonabilă, utilă scopului realizării justiției și asigurării dreptului fundamental de acces la justiție. Relevante în acest sens sunt dispozițiile din forma inițială a Legii nr. 92/1992 care cuprindeau anumite norme tranzitorii sau prin care se permitea adaptarea, de către ministrul justiției, a vechimii necesare pentru încadrarea la diferite instanțe și parchete, care stabileau obligația acestuia ca, în termen de 6 luni de la intrarea legii în vigoare, să asigure selecționarea și perfecționarea personalului potrivit noilor structuri și atribuții ale puterii judecătorești sau care prevedeau posibilitatea transferului de la alte instituții ori cea a numirii în funcția de judecător sau procuror la judecătorii, tribunale și curți de apel și parchetele corespunzătoare și a foștilor magistrați pensionari care nu depășeau vârsta de 65 de ani (art. 125-128). ...