Decizia CCR nr. 517/2023Punctul 6
Punctul 6
6. Se mai arată că prevederile legale criticate creează o situație profund dezavantajoasă pentru titularii notificărilor, spre deosebire de situația entităților învestite de lege, care au la dispoziție un termen mai îndelungat pentru soluționarea notificărilor, în comparație cu termenul de 6 luni, pus la dispoziția persoanelor care se consideră îndreptățite, în vederea exercitării dreptului de a se adresa instanței de judecată. În plus, nu există o sancțiune pentru nerespectarea obligației de publicare a informațiilor referitoare la numărul de notificări nesoluționate, la data de 1 ianuarie 2014, spre deosebire de termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de a se adresa justiției de către persoanele care se consideră îndreptățite, termen a cărui nerespectare este sancționată cu decăderea. Prin urmare, depășirea etapei administrative, desfășurată în fața entității învestite de lege, este lăsată exclusiv la latitudinea autorității publice, ceea ce este contrar scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 165/2013. Mai mult, regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluție mai favorabilă, profită unei instituții a statului, care are calitatea de pârâtă în proces. ...
Sursa oficială ↗