Decizia CCR nr. 521/2023Punctul 17
Punctul 17
17. Referitor la motivul de neconstituționalitate privind încălcarea principiului securității juridice, al clarității și previzibilității reglementării și al statului de drept, se arată că această critică de neconstituționalitate vizează în principal repunerea în discuție, la un interval scurt de timp, a dreptului privind cumularea pensiei de serviciu cu alte venituri de natură salarială plătite din fonduri publice, având în vedere că la sfârșitul anului precedent - 16 decembrie 2022 - a intrat în vigoare Legea nr. 303/2022, prin care a fost reglementat dreptul magistraților de a cumula pensia de serviciu cu indemnizația de încadrare. Prin actul normativ adoptat nu se aduce atingere Primului Protocol adițional la Convenție și nu se încalcă principiul constituțional al securității raporturilor juridice, al previzibilității și clarității reglementării și al statului de drept. Se arată că este dreptul statului să adopte legile necesare în vederea respectării interesului general. În condițiile crizei economico-financiare mondiale, accelerate la nivel național de existența unui conflict armat grav la limita de graniță, acest interes general este respectat de legiuitor prin limitarea constrângerilor bugetare și reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privința cheltuielilor de personal, respectiv limitarea impactului financiar asupra bugetului consolidat, contribuind în acest fel la apărarea securității naționale. Având în vedere constrângerile bugetare și reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privința cheltuielilor de personal, actul normativ criticat propune o revizuire a legislației aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul și o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate exercita opțiunea între pensie și veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activității este însoțită de suspendarea plății pensiei. În acest sens se invocă Decizia din 20 martie 2012, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ionel Panfile împotriva României, în care s-a statuat că măsura interzicerii cumulului pensiei cu salariul este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, respectă justul echilibru între interesele generale ale comunității și protecția drepturilor fundamentale ale indivizilor, precum și faptul că, în domeniul social, statul dispune de o marjă largă de apreciere. Măsura adoptată este proporțională cu situația excepțională care a determinat-o, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, fiind aplicabilă persoanelor aflate în ipoteza normei. Astfel, au fost respectate prevederile art. 53 din Constituție și, indiferent de modalitatea de interpretare, chiar și ca o restrângere în drepturi, scopul final nemijlocit urmărit de legiuitor a fost apărarea securității naționale. Așadar, actul normativ protejează cetățenii de impactul agresiv al crizei economico-financiare și de colapsul bugetar care s-ar putea crea în lipsa unei reglementări legislative care să asigure un flux bugetar constant și echilibrat, ceea ce constituie o expresie a principiului securității raporturilor juridice. Astfel, actul normativ adoptat aduce o protecție suplimentară cetățenilor, deoarece prin reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privința cheltuielilor de personal se asigură respectarea interesului public, general, consolidându-se principiul securității juridice și al încrederii legitime. ...
Sursa oficială ↗