Sari la conținut

Decizia CCR nr. 521/2023Punctul 18

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
05.10.2023

18. În ceea ce privește motivul de neconstituționalitate referitor la nesocotirea principiului egalității în drepturi, se arată că actul normativ adoptat nu este discriminatoriu, deoarece excepțiile enumerate privind excluderea unor categorii de persoane de la imposibilitatea cumulării pensiei cu salariul se referă la categorii profesionale și situații diferite. Astfel, nu se creează o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, și anume între personalul didactic din învățământul superior și personalul de cercetare din învățământul superior, în sensul defavorizării acestuia din urmă. Deși ambele categorii profesionale sunt reglementate de Legea educației naționale nr. 1/2011, diferența dintre acestea este majoră, mai ales prin scopul final al activității desfășurate - predare și cercetare. Se arată că excepțiile instituite de actul normativ adoptat sunt justificate în mod obiectiv și au un scop legitim. Din lecturarea categoriilor exceptate se observă că numitorul comun al alegerii acestora este respectarea interesului public, general și asigurarea securității juridice și a protecției sociale. Sunt avute în vedere persoanele cu experiență, care activează în domenii ce implică siguranța și protecția națională, siguranța și protecția copilului, a elevului, precum și a unor categorii de persoane defavorizate de vârstă sau boală. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie