Decizia CCR nr. 521/2023Paragraful 35
Paragraful 35
Din analiza ansamblului jurisprudențial în materie rezultă că instanța de contencios constituțional a considerat că prin instituirea unei obligații de a opta între pensie și venitul obținut din salarii se afectează prin limitare atât dreptul la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, cât și dreptul la muncă consacrat prin art. 41, nefiind reținută însă interpretarea excesivă potrivit căreia un astfel de drept de opțiune ar reprezenta o negare sau o anihilare a însuși dreptului la muncă sau a dreptului la pensie. Întrucât ne referim la o limitare a unui drept fundamental, Curtea reiterase anterior Deciziei nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 inclusiv exigențele art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit căruia ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile și libertățile prevăzute în Constituție, și constatase prin Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2009, că „prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 230/2008 sunt neconstituționale, deoarece afectează drepturile fundamentale menționate (...)“. În același timp, Curtea a recunoscut în decizia precitată că „Guvernul nu este împiedicat să promoveze, cu respectarea dispozițiilor constituționale amintite (...), a principiilor neretroactivității legii, nediscriminării și egalității în drepturi și a celorlalte norme și principii prevăzute de Constituție, măsurile necesare cu privire la cazurile și condițiile în care pensia poate fi cumulată cu veniturile realizate din muncă“.
Sursa oficială ↗