Decizia CCR nr. 521/2023Paragraful 38

În completarea argumentelor enunțate, amintim și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului care în Cauza Ionel Pamfile împotriva României a statuat cu valoare de principiu că prin convenție nu se garantează dreptul la muncă [a se vedea Sobczyk împotriva Poloniei, nr. 25.693/94 și 27.387/95, (dec.), 10 februarie 2000; Dragan Cakalic împotriva Croației, (dec.), 15 septembrie 2003, și Torri și alții împotriva Italiei și Bucciarelli împotriva Italiei (dec.), nr. 11.838/07 și 12.302/07, 24 ianuarie 2012) și nici nu se garantează dreptul la o pensie sau un salariu de un anumit nivel. Astfel, Curtea a reținut că „reclamantul (n.n. beneficiar al unei pensii militare de stat) a fost obligat să-și exprime opțiunea între a primi în continuare pensia sa militară lunară și încetarea activității sau a accepta suspendarea plății pensiei pe durata continuării activității la stat (sn. în temeiul Legii nr. 329/2009). Curtea observă că, spre deosebire de cauza Kjartan Ásmundsson (....), reclamantul nu a fost privat în totalitate de veniturile sale, nici nu a fost deposedat de toate mijloacele de trai, având în vedere că urma totuși să primească pensia lunară integrală, al cărei nivel depășea salariul mediu brut pe economie (....). Din același punct de vedere, nu se poate considera că reclamantul a pierdut o parte considerabilă din venitul său din moment ce pensia sa, pe care o va primi în continuare, este considerabil mai mare decât salariul lunar pe care l-ar fi primit. 24. În acest context, având totodată în vedere ampla marjă de apreciere a statului la reglementarea domeniului legislației sociale [a se vedea, de asemenea, Frimu împotriva României (dec.), nr. 45.312/11, 7 februarie 2012] și scopul legitim al raționalizării cheltuielilor publice (.....), Curtea crede că nu se poate considera că reclamantul are de suportat o sarcină individuală și excesivă ori că i s-a adus atingere fondului drepturilor sale la pensie ori salariu“.