Decizia CCR nr. 521/2023Paragraful 58

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.10.2023
Paragraful 58
Din analiza conținutului normativ al legii criticate rezultă că Parlamentul a adoptat în mod formal un singur proiect de lege cuprinzând măsuri, termene și condiții pentru continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare sau care sunt deja beneficiari ai unei pensii pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, ai unei pensii de serviciu sau pensii militare de stat și optează să continue activitatea și să fie reîncadrate potrivit legii, în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială. Scopul unic al reglementării are în vedere, pe de o parte, flexibilizarea raporturilor de muncă inclusiv după îndeplinirea condițiilor legale de pensionare, prin reglementarea opțiunii salariatului de a continua activitatea peste vârsta standard de pensionare în condițiile prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, are în vedere reducerea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale și reducerea costurilor suportate din bugetul de stat în privința cheltuielilor de personal prin interzicerea cumulului veniturilor din pensii cu veniturile din salarii finanțate integral sau parțial, dar în mod exclusiv din bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale de stat. Ca atare, obiectul reglementării este unul unitar, iar dispozițiile de modificare cuprinse în legea analizată realizează o regândire structurală a regimului juridic al pensiilor de serviciu din respectivele acte. O asemenea reglementare nu poate avea, desigur, pretenția codificării, având în vedere necesitatea menținerii unor statute profesionale distincte și complete din punct de vedere legislativ ale beneficiarilor pensiilor de serviciu. Totuși, întrucât obiectul reglementării vizează în mod exclusiv stabilirea condițiilor de dobândire a pensiei de serviciu și impozitarea acesteia, urmează a se reține că acesta este unul unitar sub aspectul materiei legislative, astfel că legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) și art. 147 alin. (4) din Constituție“ (Decizia nr. 467 din 2 august 2023 precitată).
Sursa oficială ↗