Decizia CCR nr. 498/2023Paragraful 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.10.2023 · dosar 2.467/40/2018
Paragraful 8
Cu titlu prealabil, este de învederat faptul că scopul Legii nr. 85/2014 este instituirea unor proceduri de prevenire a insolvenței la care pot recurge debitorii aflați în dificultate și, respectiv, a unor proceduri colective de insolvență pentru acoperirea pasivului debitorului, în cadrul cărora debitorul beneficiază, atunci când este posibil, de șansa de redresare a activității sale (art. 2) și care se realizează pe baza unor principii (art. 4), spre exemplu: (i) maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor, (ii) acordarea unei șanse debitorilor de redresare eficientă a afacerii, pentru menținerea activității economice și protejarea locurilor de muncă, prin accesul efectiv al debitorului la mijloace de avertizare timpurie, prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței sau prin procedura de reorganizare judiciară, fără a aduce atingere altor soluții de redresare, (iii) asigurarea unor proceduri de prevenire a insolvenței și insolvență eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare și derulare a procedurii într-un timp util și rezonabil, într-o manieră obiectivă și imparțială, cu un minim de costuri, de natură a duce la descărcarea de obligații și la care se adaugă, (iv) administrarea procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență de către practicieni în insolvență și desfășurarea acestora sub controlul instanței de judecată, în limitele prevăzute de prezenta lege. La aceste principii se adaugă alte reguli și proceduri cu valoare de principiu, respectiv faptul că organele care aplică procedura insolvenței prevăzută de această lege sunt, potrivit art. 40 din aceeași lege, instanțele judecătorești, judecătorul-sindic, precum și administratorul judiciar și lichidatorul judiciar care, astfel cum prevede și textul criticat, au rolul maximizării averii debitorului și care se poate converti în principiul activității administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, întrucât, în funcție de ținta și de criteriul maximizării averii debitorului depind continuarea sau denunțarea contractelor aflate în derulare la data deschiderii procedurii insolvenței debitorului, precum și stabilirea procedurii de urmat.
Sursa oficială ↗