Decizia CCR nr. 488/2023Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.10.2023 · dosar 346/33/2019
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită, în esență, admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată, prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) , ale art. 15 alin. (2) și ale art. 115 alin. (6) . În acest sens, arată, cu titlu preliminar, că, deși dispozițiile criticate au fost abrogate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, acestea au produs efecte juridice. Pe fond, arată, în primul rând, că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2019 încalcă atât principiul neretroactivității legii, cât și principiul mai larg al securității juridice, deoarece prevede că se aplică retroactiv, de la începutul anului 2019, deși a fost publicată în martie 2019. Totodată, susține că ambele ordonanțe de urgență ale Guvernului criticate încalcă dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece nu se justifică urgența adoptării acestor acte normative. Nici situația excepțională care să reclame măsuri legislative urgente, care să nu fi putut fi adoptate în procedură obișnuită, nu a existat. Codul fiscal și Codul de procedură fiscală prevăd că modificările în discuție - instituirea acestei taxe, care reprezintă un impozit direct - ar fi trebuit promovate până la finalul lunii iunie 2018. În acest sens, al încălcării principiului securității juridice, se invocă jurisprudența Tribunalului Constituțional Polonez, precum și jurisprudența Curții Constituționale a României asupra principiului „rule of law“. De asemenea, se susține că dispoziții ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 nu respectă cerințele de claritate a legii. Astfel, deși reglementează aspecte tehnice, actele normative criticate nu specifică ce medie se aplică, media aritmetică sau cea ponderată, nu definesc ce înseamnă active financiare, nu prevăd metode de determinare a mediei ROBOR și nu clarifică o serie de aspecte de natură procedurală. În plus, alegerea unui pivot sancțiune, respectiv ROBOR de 2% pe an, este arbitrară, nu este justificată, neexistând niciun studiu în acest sens. În concluzie, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, în principal, a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2019, în ansamblu, iar, în subsidiar, a dispozițiilor art. 86-89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și ale art. I pct. 9 și ale art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2019. ...
Sursa oficială ↗