Decizia CCR nr. 497/2023Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.10.2023 · dosar 1.800A/2023
Punctul 3
3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate se susține, în esență, că este încălcat art. 1 alin. (5) din Constituție, din perspectiva modalității alese de legiuitorul delegat pentru stabilirea situațiilor excepționale, în sensul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului. Astfel, legiuitorul primar, prin dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, a stabilit în mod imperativ că autoritatea competentă să stabilească situațiile excepționale în care un anumit proiect este exceptat de la dispozițiile privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului este autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, mai exact Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și nu Guvernul. De altfel, potrivit art. 2 lit. c) din aceeași lege, prin autoritate competentă se înțelege autoritatea care emite aprobarea de dezvoltare sau, după caz, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării“, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, autoritățile publice teritoriale pentru protecția mediului organizate la nivel județean și la nivelul municipiului București, precum și Administrația Națională „Apele Române“ și unitățile aflate în subordinea acesteia, fără ca Parlamentul să enumere printre aceste autorități competente Guvernul. ...
Sursa oficială ↗