Decizia CCR nr. 497/2023Punctul 7

7. Invocându-se jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, se afirmă că prevederile art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 175/2022 sunt imprecise și inexacte, ceea ce rezultă din analiza actului normativ criticat prin prisma cerințelor de claritate și previzibilitate, astfel cum au fost consacrate în jurisprudența Curții Constituționale, referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituție. Intervenția Guvernului, în calitatea sa de legiuitor delegat, s-a realizat prin identificarea exactă a cazurilor excepționale, ceea ce ar putea reprezenta o fază a procedurii care trebuie realizată potrivit art. 5 alin. (3) din Legea nr. 292/2018, fază ce ar corespunde cu emiterea aprobării de dezvoltare. Or, potrivit normelor legale precitate, înainte de emiterea aprobării de dezvoltare, cu privire la decizia de exceptare luată, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului trebuie să îndeplinească alte obligații, printre care analizează dacă o altă formă de evaluare este potrivită și informează Comisia Europeană. Fără a pune în discuție îndeplinirea acestor obligații, se apreciază că, din moment ce Guvernul și-a arogat identificarea obiectivelor de investiții exceptate de la evaluarea impactului asupra mediului, în temeiul art. 5 alin. (2) din Legea nr. 292/2018, nu este clar ce autoritate va îndeplini obligațiile ulterioare ce decurg din normele legale, după declararea cazurilor excepționale. În aceste condiții, se susține că actul normativ criticat este neclar în privința identificării etapelor următoare, având în vedere că se derogă de la Legea nr. 292/2018 (care instituie în sarcina autorității publice centrale pentru protecția mediului anumite obligații, în situația în care anumite proiecte au fost exceptate), astfel încât procedura exactă nu mai poate fi determinată. ...