Decizia CCR nr. 475/2023Punctul 14
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autoarea excepției de neconstituționalitate deduce pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale invocate în susținerea acesteia prin prisma interpretării și aplicării dispozițiilor criticate de către organele fiscale și de către instanțele judecătorești la spețele aflate pe rolul acestora, fiind nemulțumită de soluțiile pronunțate în cauzele respective și, în mod concret, de interpretarea dată noțiunii de „interese juridice de natură fiscală“, precum și de faptul că acestea nu ar fi realizat o simplă reîncadrare a tranzacțiilor din punct de vedere fiscal, ci o denaturare a voinței părților, care s-a îndepărtat de la scopul economic și de la intenția acestora, autoritățile fiscale recalificând și din punct de vedere civil un contract (în discuție fiind vorba de un contract de leasing ce a fost considerat de către organele fiscale ca fiind un contract de credit), inclusiv clauzele acestuia în ceea ce privește drepturile și obligațiile părților, avându-se în vedere și diferite ipoteze de interpretare ale organelor fiscale care au aplicat diferit normele criticate în anumite spețe. ...
Sursa oficială ↗