Decizia CCR nr. 471/2023Punctul 16

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în ceea ce privește dispozițiile art. 373 lit. b) din Codul civil, potrivit cărora divorțul poate fi pronunțat atunci când, din motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, se susține, în esență, că ar fi neconstituționale ca urmare a lipsei de precizie și previzibilitate a sintagmei „motive temeinice“, pe care instanța are posibilitatea de a o aprecia în mod arbitrar. Față de această critică, instanța constituțională reține că, în jurisprudența sa, a mai examinat susțineri similare, formulate în legătură cu conținutul normativ al prevederilor art. 38 alin. 1 din Codul familiei, a căror substanță ideatică a fost preluată în actualul Cod civil, în urma abrogării Codului familiei prin art. 230 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Astfel, prin Decizia nr. 1.575 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 7 decembrie 2009, și prin Decizia nr. 432 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 mai 2009, Curtea a observat că prevederile criticate stabilesc condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul, precizând că acesta nu se poate pronunța decât în anumite condiții, și anume când există motive temeinice și numai dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ, așa cum rezultă din text. Curtea a constatat, prin deciziile menționate, că, în temeiul textelor de lege criticate, instanțele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei, acționând astfel în sensul garanției instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituție. ...