Decizia CCR nr. 471/2023Punctul 21

21. În ceea ce privește dispozițiile art. 379 alin. (1) din Codul civil și ale art. 934 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care, în esență, permit instanței să pronunțe divorțul din culpa ambilor soți, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora, Curtea observă că a mai examinat o excepție de neconstituționalitate care avea ca obiect prevederile art. 617 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, care consacrau aceeași soluție legislativă. Astfel, prin Decizia nr. 858 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie 2007, Curtea a reținut că faptul că le-a fost conferită prin lege instanțelor judecătorești posibilitatea de a pronunța divorțul numai în anumite condiții, și anume când există motive temeinice și dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei nemaifiind posibilă, demonstrează grija legiuitorului pentru menținerea instituției căsătoriei, fără însă a se menține artificial și nociv, pentru soți, o căsătorie devenită imposibilă. Curtea a considerat că instanțele de judecată dispun, așadar, de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu ușurință a căsătoriei, pe care trebuie să le aplice în litera și spiritul lor, acționând astfel în sensul îndeplinirii obligației ce revine autorităților publice de a respecta și a ocroti viața de familie. Este astfel îmbinat rațional principiul stabilității căsătoriei cu admisibilitatea desfacerii ei, când continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. ...