Decizia CCR nr. 400/2023Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia consideră că dispozițiile legale criticate sunt contrare normelor constituționale, precum și prevederilor art. 1 alin. (2) , ale art. 61 alin. (1) și (2) , ale art. 62 și ale art. 64 alin. (3) și (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dacă se interpretează că dispoziția abrogată, art. 493 din Codul de procedură civilă, nu și-a încetat definitiv aplicabilitatea cu aceeași dată la care norma criticată a intrat în vigoare, 21 decembrie 2018. Susține că, din perspectiva normelor de tehnică legislativă citate, aplicarea în continuare a art. 493 din Codul de procedură civilă este contrară art. 78 din Constituție și art. 1 alin. (5) din Constituție conform căruia în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Interpretarea art. I pct. 56 din legea de modificare a Codului de procedură civilă în sensul supraviețuirii art. 493 este contrară și prevederilor art. 124 alin. (3) și ale art. 126 alin. (2) din Constituție, conform cărora judecătorii se supun numai legii, iar procedura de judecată și stabilirea compunerii completului sunt în competența legiuitorului. Totodată, abrogarea art. 493 din Codul de procedură civilă, fiind consecința punerii în acord a prevederilor Codului de procedură civilă cu Decizia Curții Constituționale nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, interpretarea potrivit căreia norma continuă să supraviețuiască este contrară și prevederilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție privind obligația Parlamentului de punere în acord a prevederilor neconstituționale cu dispozițiile Constituției și privind caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. ...