Decizia CCR nr. 340/2023Punctul 57

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.06.2023 · dosar 1.261A/2023
Punctul 57
57. Cu privire la prevederile art. 146 alin. (7) , (8) și (11) din lege, care reglementează instituția schimbării destinației bazei materiale, respectiv a terenurilor, precum și a spațiilor și a clădirilor, se consideră că acestea sunt neconstituționale în ansamblu prin raportare la principiul securității juridice, legiuitorul neconferind nicio garanție efectivă de protejare a terenurilor, clădirilor și bazei materiale afectate desfășurării activității școlare. În primul rând, noțiunea de „schimbare a destinației“ nu este definită de textul legii; ca atare, există premisele unor interpretări diferite în practică. În al doilea rând, alin. (7) prevede că schimbarea destinației bazei materiale este realizată de autoritatea publică locală. Or, în acest context, s-ar desprinde concluzia că, deși baza materială, astfel cum este definită la alin. (5) , este proprietatea privată a unităților de învățământ, respectiv a celorlalte instituții publice amintite, schimbarea de destinație, deci exercițiul dreptului de dispoziție, s-ar realiza de către autoritățile publice locale. Astfel, din această perspectivă, textul prevăzut la alin. (7) este neconstituțional prin raportare la alin. (2) -(4) , instituindu-se o scindare a atributelor dreptului de proprietate între unitățile de învățământ și instituțiile publice amintite, pe de o parte, și autoritatea publică locală, pe de altă parte, ceea ce încalcă art. 1 alin. (5) , art. 44 și art. 136 din Constituție. ...
Sursa oficială ↗