Decizia CCR nr. 340/2023Punctul 65

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.06.2023 · dosar 1.261A/2023
Punctul 65
65. Se arată că ambiguitatea și incoerența textului prevăzut la art. 19 alin. (25) din lege rezidă inclusiv prin instituirea a două condiții-premisă apte să determine activarea procedurilor de preluare: (i) pasivitatea autorității publice locale cedente de a asigura finanțarea respectivei unități de învățământ și (ii) afectarea în mod direct a interesului superior al beneficiarului primar. Prima condiție este neclară, neindicându-se dacă finanțarea la care se face trimitere este reprezentată exclusiv de finanțarea complementară prevăzută la art. 140 din lege sau de orice alt tip de finanțare care se asigură prin intermediul bugetului local; o astfel de apreciere este fundamentală în contextul în care atât finanțarea de bază, cât și finanțarea complementară, ca forme prin care se alocă resursele financiare unităților de învățământ preuniversitar de stat, se asigură prin bugetele locale din cote defalcate din unele venituri din bugetul de stat. Ca atare, includerea în bugetele locale a acestor tipuri de cheltuieli poate depinde inclusiv de (ne)diligența manifestată de autoritățile publice centrale, lipsa fondurilor publice nefiind în mod absolut culpabilă autorităților publice locale. A doua condiție, reprezentată de afectarea interesului superior al beneficiarului primar, este profund ilogică și ambiguă, în contextul în care aceasta există numai în măsura în care este o consecință directă și nemijlocită a faptului că autoritățile publice locale nu au putut asigura finanțarea unității de învățământ; or, vătămarea interesului superior al elevului există în orice moment în care finanțarea, indiferent de sursa acesteia, este insuficientă. ...
Sursa oficială ↗