Decizia CCR nr. 336/2023Punctul 14
Punctul 14
14. Astfel, în ceea ce privește condițiile privind experiența profesională (atât sub aspectul corespunderii/relevanței acesteia, cât și sub aspectul obiectiv al numărului de ani vechime), acestea au fost analizate de cele două comisii reunite din cadrul Parlamentului României, respectiv Comisia pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat și Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, care au atribuția de a verifica îndeplinirea cerințelor legale de către candidații la funcția de președinte al ANCOM, care au înaintat plenului reunit Raportul favorabil al celor două comisii comune nr. 7/RC din 8 mai 2023, din care reies numele candidaților care au îndeplinit condițiile prevăzute în art. 11 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009. În jurisprudența constantă a Curții Constituționale s-a statuat că nu este de competența acesteia să intervină în procedura dezbaterilor parlamentare, nici cu privire la pretinsele încălcări înregistrate în cadrul comisiilor și nici referitor la alte dispoziții regulamentare care privesc modul de organizare a dezbaterilor. ...
Sursa oficială ↗