Decizia CCR nr. 336/2023Punctul 34

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.06.2023 · dosar 1.242L/2/2023
Punctul 34
34. În speță, critica de neconstituționalitate a hotărârii vizează problema încălcării art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, care stabilește obligativitatea respectării legilor ca principiu general al organizării statului de drept. Se susține că: (i) Parlamentul a adoptat hotărârea de numire a noului președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în cursul mandatului președintelui în exercițiu al ANCOM, în condițiile în care această hotărâre se adoptă după vacantarea funcției, ținând seama de art. 11 alin. (1^4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 martie 2009, potrivit căruia propunerile de candidați pentru funcția de președinte se înaintează Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în termen de 30 de zile de la data vacantării sale; (ii) Parlamentul, în procedura de adoptare a hotărârii, nu a respectat termenele prevăzute de Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului; (iii) Parlamentul a numit în funcția de președinte al ANCOM o persoană care nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, și anume art. 11 alin. (3) lit. a) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 22/2009, potrivit căruia președintele ANCOM trebuie să aibă o „experiență de cel puțin 5 ani în domeniul comunicațiilor sau în domeniul juridic ori economic în general“. ...
Sursa oficială ↗